Povestea Maison Andree

De peste 10 ani trăiesc și respir frumusețea în toate formele ei. În toți acești ani, am avut ocazia să lucrez cu nenumărate tipuri de păr și extensii, dar mereu simțeam că lipsește acel „ceva”. Îmi doream să pot oferi clientelor mele calitatea absolută — acel păr perfect, natural și plin de viață.

Pasiunea mea pentru păr și extensii a început încă din liceu. Găseam orice ocazie pentru a-mi descoperi talentul — la fiecare bal sau eveniment, eram cea care făcea părul tuturor colegelor în camera mea din copilărie. Acolo, printre cabluri, oglinzi și râsete, prindea viață visul meu.

Îmi strângeam banii în pușculiță și îi investeam în tot ce aveam nevoie: placă de păr, ondulator, placă de creponat, accesorii — tot ce îmi trebuia ca să pot crea lookuri cât mai complexe, după posibilitățile de atunci. Țin minte și acum cum mi-am „creat” primul meu ucenic dintr-un raft de pantofi, cumpărat special pentru a-mi organiza ustensilele. Era felul meu de a-mi construi, pas cu pas visul. 

Toată susținerea din acea perioadă a venit de la bunica mea — cea care a crezut mereu în mine. Ea mă încuraja și mă însoțea peste tot să cumpăr tot ce aveam nevoie pentru „micuțul meu salon” de acasă. Îmi spunea mereu: „O să vezi, o să ai într-o zi propriul tău coafor!” — și a avut dreptate.

La 19 ani am urmat primul meu curs de hairstylist, punând bazele unei cariere în domeniu. În timp, am participat și la două concursuri de tuns și vopsit organizate de Goldwell, unde am avut ocazia să învăț, să creez și să mă dezvolt profesional.

Astăzi, la 30 de ani, sunt specialist acreditat în extensii și am învățat toate cele 8 metode de aplicare: keratină, nano-keratină, microring, nanoring, weft, las celebrtitas, minitubes, shrink — la care se adaugă și tehnica inovatoare V-Light.

În toți acești 10 ani, ceea ce m-a făcut mai bună zi de zi au fost chiar clientele mele. Aprecierile, încrederea și entuziasmul lor de fiecare dată când plecau de la mine m-au motivat să evoluez continuu. Ele m-au inspirat să rămân mereu eu însămi — naturală, sinceră și dedicată.

Din dorința de a oferi doar ce este mai bun, am început să caut părul perfect direct de la sursă. Așa am descoperit părul slav — din Rusia, Ucraina, Belarus și Republica Moldova. În clipa în care am atins acel fir catifelat, plin și natural, am știut că acesta este părul pe care vreau să-l ofer clientelor mele!

Așa s-a născut Maison Andreea — din pasiune, perseverență și visul unei fetițe care își imagina că într-o zi va avea propriul salon.

Între timp, viața mi-a oferit cel mai frumos dar — cei doi copii ai mei minunați. De atunci, învăț în fiecare zi să mă împart între business și familie, între visul meu profesional și timpul prețios petrecut cu familia mea deosebită.

Astăzi, după 10 ani de experiență și mii de cliente care mi-au trecut pragul, îmi doresc să ofer mai mult decât o simplă coafură — o experiență personalizată, creată în jurul frumuseții și încrederii fiecărei femei.

Fie că este vorba despre un balayage perfect completat cu câteva șuvițe sau de extensii aplicate doar pentru un plus de volum (uneori chiar și doar 30 de grame), scopul meu este mereu același: un look natural, integrat perfect în părul lor și, mai ales, un păr sănătos.

Pentru mine, prima regulă rămâne mereu aceeași: să am grijă de sănătatea firului de păr.

Maison Andreea nu înseamnă doar extensii — înseamnă vis, pasiune, naturalețe și frumusețe autentică.